popsever
120 poze   8354 vizite

cultura piersicului

Cultura piersicului
CULTURA PIERSICULUI
Persica vulgaris Mill
Fam. Rosaceae Subfam. Prunoideae
1.Importanta culturii
Desi relativ recenta, cultura piersicului a luat amploare mare in tara noastra datorita calitatii deosebite a fructelor, compozitiei lor chimice foarte complexe si a productiilor bune care se pot obtine, fara eforturi foarte mari. Cultura piersicului in Romania poate sa fie extinsa mult, conditiile pedoclimatice din partea de sud si vest a tarii satisfac cerintele speciei fata de caldura. Piersicul este o specie putin adaptata la conditiilor noastre climatice, sufera iarna de pe urma gerului, dar poate asigura productii constante si mari 10-15 ani. Este foarte precoce, intra pe rod din anul 2-3 de la plantare, are o fertilitate mare, diferentiaza foarte bine etc. Prin sortimentul foarte variat, se pot produce si consuma fructe proaspete o perioada lunga de timp, de la sfarsitul - mijlocul lunii iunie pana la sfarsitul lunii octombrie, asigurand atat piata cat si fabricile de conserve cu materie prima. Datorita acestor avantaje, cultura piersicului trebuie extinsa in toate zonele favorabile, chiar pe nisipurile Olteniei unde se comporta foarte bine.
Piersicile au o compozitie foarte complexa, fiind apreciate atat ca fructe de desert cat si pentru ameliorarea unor stari de disfunctionalitate a organismului uman. Dintre componentele biochimice cele mai importante sunt urmatoarele: 10,4-16,2% substanta uscata, 5,4-11,9% zahar total, 0,36-0,44% aciditate totala, 12,6-21,5 mg% acid ascorbic, 0,3-0,6 g% pectine, 0,7-0,9 g% proteine, 0,07-0,16 g% substante tanoide, 0,03 mg% vitamina B1, 0,05 mg% vitamina B2, 0,90 mg% vitamina B6, 0,30 mg% vitamina A, 0,43 mg% vitamina E, o serie de ioni minerali: K, P, Mg, Ca, Na, Mn, Fe, Cu, Zn etc., au o valoarea energetica de 29-64 calorii la 100 g. Fructele sunt apreciate de consumatori atat in stare proaspata cat si prelucrate, sub forma de compot, dulceata, gem, sucuri, nectaruri, deshidratate etc. In medicina populara piersicile sunt recomandate in alimentatia bolnavilor de ficat, rinichi, arteroscleroza, afectiuni gastrice, obezitate etc.
2.Originea si aria de raspandire
Piersicul este originar din China, unde este cunoscut de circa 9000 de ani si se presupune ca a fost introdus in Europa de Alexandru cel Mare, in timpul expeditiilor militare impotriva Persiei. Alte surse sustin ca introducerea piersicului s-a facut de catre greci, aducandu-l din Egipt sau chiar ipoteza introducerii lui in Afganistan de chinezi in cadrul expeditiilor militare, de unde s-a extins rapid in partea occidentala. In America Centrala si de Nord, piersicul a patruns mult mai tarziu, in secolul XVI-lea, prin intermediul spaniolilor si portughezilor.
In prezent piersicul este extins pe toate continentele intre paralelele de 30° si 45°, in ambele emisfere. Factorii limitativi in extinderea speciei ii reprezinta temperaturile negative din timpul iernii si ingheturile tarzii din primavara. Suprafete mai mici ocupate de piersic pot fi intalnite in zonele subtropicale sau chiar tropicale, la altitudine mai mare, unde se produc fructe de calitate slaba.
Suprafata ocupata cu piersic pe plan mondial, in anul 1998, a fost de 1729,6 mii ha, cu o productie medie la hectar de 6,4 tone, foarte putin fata de potentialul biologic al speciei. Cea mai mare parte din productia mondiala se obtine in Asia, urmeaza Europa si America de Nord (tabelul 16).
In Europa sunt cateva tari mari cultivatoare de piersici, dintre care. Italia, Franta, Spania, Grecia, Moldova, Portugalia etc. (tabelul 17).
In Romania, cultura piersicului este concentrata in partea de sud si vest a tarii si sporadic in celelalte regiuni. Productia de fructe la nivelul anului 1997 a fost de 17140 tone, din care 8953 t in sectorul particular (tabelul 18)
3.Particularitati biologice
3.1.Particularitati de crestere
Sistemul radicular. Piersicul altoit pe franc, formeaza un sistem radicular bogat ramificat, cu radacinile de schelet groase, orientate majoritatea relativ paralel cu suprafata solului si cateva din ele patrund pe verticala la adancimi mari. Extinderea laterala a radacinilor depaseste de 1,7-2 ori proiectia coroanei, iar pe verticala majoritatea sunt raspandite intre 20 si 60 cm, putine ajung la 3-4 m (Mihaescu, 1977). Indiferent de densitatea de plantare, radacinile piersicilor vecini nu se intrepatrund. Din aceasta cauza, in plantatiile mai batrane, completarea golurilor nu da rezultate, radacinile pomilor tineri nu mai gasesc spatiu necesar pentru aprovizionarea pomului cu apa si saruri minerale. Arhitectonica sistemului radicular pe profilul de sol este dependenta de insusirile fizico-chimice ale solului, iar in aceleasi conditii de sol, de portaltoi. Radacinile au doua maxime de crestere, primavara si toamna, cand in sol sunt 8-20°C, considerata temperatura optima.
Partea aeriana a piersicului creste rapid in primii ani de viata, emite 1-3 serii de anticipati care indesesc mult coroana, inaltimea pomului ajunge la maturitate la inaltimea de 4-6 m. Exista in cultura si piersic pitic (dwarf - pitic genetic) care la maturitate nu depasesc 1-2 m si care se poate cultiva in vase de cultura. Tendinta actuala este de a introduce in cultura piersici de tip semidwarf si columnar, care sa simplifice lucrarile de intretinere a coroanelor. Capacitatea mare de emitere a anticipatilor se poate valorifica prin taieri in verde scurtandu-se cu 1-2 ani perioada de formare a coroanelor. Dupa intrarea pe rod, intensitatea cresterii scade, comparativ cu alte specii, avand cresteri slabe.
Piersicul fructifica pe ramuri mixte cu lungime de 40-60 cm, ramuri care sunt purtatoare de multi muguri de rod asezati in grupuri, de obicei cate trei, din care unul vegetativ, ceea ce implica rarirea fructelor dupa caderea fiziologica din iunie. In timpul fructificarii, majoritatea ramurilor mixte se epuizeaza, astfel incat ele nu prezinta interes in coroana pentru productia anilor urmatori. Aparitia in coroana pomilor a ramurilor buchet sau a salbelor (ramuri subtiri de 2-4 mm si care au lateral numai muguri floriferi), organe de rod netipice piersicului, indica o anomalie in cresterea pomilor, fie datorata incarcaturii foarte mari de fructe, fie datorita unei tehnologii de cultura neadecvate. Pe acest tip de ramuri, nu se obtine o productie de calitate si trebuie luate masuri pentru stimularea cresterilor noi, in vederea asigurarii rodului in anul urmator.
Frecvent la pomii tineri sau in urma unor taieri severe, din mugurii dorminzi de pe ramurile de schelet, apar ramuri lacome, lungi de pana la 2 m, cu internoduri lungi si o slaba diferentiere a mugurilor de rod, care se pot folosi pentru refacerea unor elemente structurale ale coroanei care s-au rupt. Daca nu sunt necesare pentru completarea coroanei, ramurile lacome se suprima.
Degarnisirea bazei ramurilor de schelet, este specifica piersicului chiar in plantatiile bine intretinute si se manifesta de timpuriu. Cu cat pomii nu sunt taiati corect, sunt umbriti sau afectati de ger si boli, cu atat procesul de degarnisire este mai sever. Printr-o agrotehnica superioara, o corelare a incarcaturii de fructe cu vigoarea pomilor si cu fertilitatea solului, degarnisirea poate fi mult diminuata. In timp, zona de fructificare se muta spre periferia coroanei scazand astfel si potentialul de productie a pomilor.
In cadrul ciclului anual, piersicul are un repaus obligatoriu scurt. Pana in ianuarie este satisfacuta nevoia in frig si mugurii raman in stare de repaus datorita temperaturilor scazute. Daca in ferestrele de iarna temperatura depaseste mai multe zile consecutiv pragul biologic, mugurii se hidrateaza, o parte din substantele de rezerva sunt transformate in zaharuri simple, mugurii se decalesc, iar gerurile care survin mai tarziu provoaca pagube mari. Pornirea in vegetatie primavara are loc la sfarsit de martie si inceput de aprilie in functie de specificul anului climatic, cresterea intensa a lastarilor avand loc in lunile mai si iunie.
Pe perioada cresterii intense a lastarilor, piersicul formeaza 1-3 serii de anticipati, in functie de varsta si vigoarea pomilor. Pentru pomii tineri sunt obligatorii lucrarile in verde, prin care se suprima o parte din anticipati sau chiar din lastarii principali pentru a asigura alungirea suficienta a celor folositi pentru formarea structurii coroanei si pentru a asigura o rarire normala a coroanei. Toamna, odata cu caderea frunzelor se incheie perioada de vegetatie. In Romania, in zonele de cultura a piersicului, se asigura conditii pedoclimatice bune pentru maturarea lemnului, afectarea ramurilor anuale survine destul de rar si de obicei cand apar ingheturi de revenire mai puternice, dupa decalirea pomilor.
Piersicul este caracterizat de o capacitate mai mare decat alte specii de a emite lastari din zona de proiectare a coroanei si de la baza ramurilor de schelet, acest aspect fiind cunoscut cu numele de bazitonie. Datorita acestui fapt este posibila refacerea unor elemente de schelet rupte sub greutatea rodului sau din alte cauze.
Daca se analizeaza pomii din punct de vedere a vigorii de crestere, in cadrul speciei intalnim urmatoarele grupe:
- soiuri de vigoare foarte mare: Earligold, Aurelia.
- soiuri de vigoare mare: Jerseyland, Halehaven, Flavorcrest, Collins, Springcrest.
- soiuri de vigoare mijlocie: Fayette, Redhaven, Cardinal, Redskin.
- soiuri de vigoare mica: Fillette, Red Lady.
- dwarf: Bonanza, Floria, Garden Beauty, Late Red, Silverado.
3.2.Particularitati de fructificare
Intrarea pe rod a piersicului este precoce, diferentiaza muguri floriferi inca din pepiniera si fructifica destul de bine din anul 2-3 de la plantare. Piersicul este specia care diferentiaza muguri de rod si fructifica anual, fara sa fie afectat de alternanta de fructificare. Pentru inceperea procesului de diferentiere a mugurilor de rod, are nevoie de 1600-1900°C. Majoritatea soiurilor cultivate au nevoie de circa 600-800 ore cu temperatura pozitiva sub 7°C, pentru a-si definitiva micro si macrosporogeneza si a putea inflori normal. Mugurii care nu-si satisfac necesarul in frig cad inainte de dezmugurit. In functie de numarul mugurilor care cad inainte de dezmugurire soiurile se grupeaza in trei grupe: cu cadere slaba (sub 15%), cu cadere mijlocie (15-40%) si cu cadere ridicata (peste 40%). Inflorirea are loc in perioada aprilie-mai, in functie de conditiile climatice ale anului. Pentru inflorire sunt necesare temperaturi medii de cel putin 10°C. Exista doua tipuri de flori, unele soiuri au flori tip rozaceu, de culoare alb-roza, iar altele au flori campanulate, cu petale mai mici si mai intens colorate. Procentul de legare este influentat de conditiile climatice si de fertilitatea polenului. Dupa gradul de polenizare libera, soiurile pot fi: cu polenizare slaba (sub 20% din flori), cu polenizare mijlocie (20-50% din flori) si cu polenizare buna (peste 50% din flori). In functie de temperatura, inflorirea dureaza 10-14 zile, la temperaturi mai mici poate dura chiar mai mult. Din punct de vedere al comportarii la inflorire, soiurile de piersic sunt autofertile cu exceptia soiului J.H. Hale.
Pentru asigurarea unor productii mari, se recomanda asocierea mai multor soiuri in parcela. Prin studiile efectuate asupra polenului s-a observat ca procentul de germinare difera de la soi la soi, fiind mai mare la Cardinal, Halehaven, Madeleine Pouyet (88-92%) si mai mic la Redhaven, Dixired (73%). In functie de tipul florii, soiurile au o predispozitie pentru autopolenizare (cele cu flori campanulate) sau catre polenizarea incrucisata (cele cu flori rozacee).
Chiar daca procentul de legare este foarte bun, nu toate fructele ajung la maturitate. O parte din ele cad fiziologic, iar o alta parte sunt rarite de tehnolog. Caderea fiziologica poate sa inceapa imediat dupa inflorire, cand afecteaza florile nepolenizate si anormale. La 4-6 saptamani de la inflorire are loc caderea fiziologica a fructelor formate fara polenizare sau cele slab hranite. In unele situatii poate sa aiba loc o cadere fiziologica tardiva, inainte de recoltare, cand afecteaza productia. Procesul este determinat genetic si accentuat de conditiile climatice.
Rarirea fructelor este necesara pentru a asigura o buna hranire a celor ramase, distanta intre fructe pe ramura este corelata cu marimea fructului si epoca de maturare, fiind intre 8-10 si 15-20 cm. Pentru a avea efectul scontat, rarirea trebuie facuta inainte de intarirea endocarpului.
Inainte de maturarea fructelor, daca umiditatea solului este mare, la unele soiuri, in special la cele cu maturare extratimpurie si timpurie, are loc craparea endocarpului. Aceasta se datoreaza hidratarii bruste a pulpei care fiind bine prinsa de sambure desface cele doua jumatati ale endocarpului slab lemnificat si cu linia de sudura slab formata. Fructele crapate sunt mai greu vandabile deoarece in crapaturi se instaleaza insecte sau daca sucul iese din pulpa sunt atacate de microorganisme.
Maturarea fructelor in cadrul speciei, se face esalonat pe o perioada de peste 4 luni, fiind necesare 70-80 de zile de la inflorit la maturare, pentru soiurile timpurii si 130-140 de zile pentru cele tarzii. Acelasi soi isi anticipa maturarea cu 1-2 saptamani cultivat pe nisipurile Olteniei fata de restul zonelor de cultura.
Durata de exploatare economica a plantatiilor de piersic este de 12-15 ani, uneori mai mare la pomii solitari.
Potentialul productiv al piersicului este dependent de soi, agrotehnica si conditiile pedoclimatice, osciland intre 10 si 25 t/ha.
3.3.Specii, soiuri si portaltoi
Principalele specii care au contribuit la crearea soiurilor si portaltoilor de piersic sunt urmatoarele:
Persica vulgaris Miller, sinonim cu Prunus persica (L.) Batsch - piersicul comun, este la baza crearii tuturor soiurilor cultivate. Creste natural ca pom de vigoare mica sau mijlocie, cu o mare capacitate de ramificare, formeaza mai multe serii de lastari anticipati si are o buna capacitate de regenerare dupa accidente climatice. In cadrul speciei sunt doua varietati: P. vulgaris var. rosaeflora Tiab., cu flori de tip rosaceu si P. vulgaris var. campanulaeflora Riab., cu flori de tip campanulat. In cadrul acestor varietati exista doua subvarietati deosebite prin aspectul exterior al fructului si anume subvar. langinosa, care are fructe cu epicarpul pubescent si subvar. nucipersica, care are fructe cu epicarpul glabru.
In functie de culoarea pulpei, la subvarietatile amintite se gasesc trei grupe de soiuri: leucocarpa - fructe cu pulpa alba; xanthocarpa - cu fructe cu pulpa galbena si hematocarpa - cu fructe cu pulpa rosie.
Persica ferghanensis, este originar din Asia centrala, este folosit de populatia locala in loc de piersic. Are fructele pubescente, cu marimea de pana la 7,5-8 cm, de forme foarte diferite (sferice, alungite, ovoide, turtite), de culori verzui, galbene sau portocalii. Semintele fructelor sunt amare la majoritatea soiurilor, dar sunt si unele cu seminte dulci. Prezinta interes in ameliorare pentru rezistenta la fainare.
Persica mira, este originar din China occidentala, creste sub forma de pom de talie mica sau arbustoid, are flori albe, fructele usor alungite, mici, de pana la 90 g, sunt pubescente, au pulpa alba, verzuie sau galbena, gust placut si sambure mic.
Persica kansuensis, creste sub forma de arbust, are fructe mici si sferice. Este foarte rezistent la fainare, motiv pentru care se foloseste in ameliorare.
Persica davidiana, se cultiva ca planta ornamentala in China. Are doua varietati, una cu flori albe si alta cu flori trandafirii. Este foarte rezistent la ger (-40°) si la seceta.
Principalele soiuri din sortiment
In cadrul speciei exista trei grupe de soiuri: piersici propriu-zise (destinate in special consumului in stare proaspata), nectarinele si brugnonele (cu epicarpul fara pubescenta) si paviile sau piersicile de industrie (care au pulpa tare, cartilaginoasa, care rezista bine la prelucrarea industriala). Piersicile propriu-zise sunt cele mai raspandite, deoarece sunt mai tolerante la factorii de mediu si asigura productii mai mari, paviile fiind mai pretentioase la caldura, iar nectarinele sunt mai sensibile la boli. In timp, preferintele consumatorilor s-au schimbat in ceea ce priveste consumul de piersici. Daca in urma cu 30-35 de ani se cultivau soiuri cu pulpa alba, care erau mai dulci, aromate si cu pulpa moale, suculenta si perisabila, acum se cultiva soiuri cu pulpa galbena, mai ferma, consistenta si mai putin perisabila. Fructele cu pulpa galbena rezista mai bine la transport decat cele cu pulpa alba. De data recenta, se pare ca piata cere iar soiuri dulci si aromate si se incearca reintroducerea in cultura a unor soiuri cu pulpa alba sau crearea de soiuri noi. Din multitudinea de soiuri, la piersic sunt cautate pe piata cele cu maturare timpurie si mijlocie, deci pana la mijlocul lunii august, cand pe piata apar cantitati mari de struguri si pepeni si valorificarea devine greoaie.
Soiuri de piersic propriu-zis
Principalele soiuri de piersic existente in sortimentul romanesc sunt:
Medeleine Pouyet - are vigoare mare, fructul mic, sferic, crem, suflat cu rosu pe partea insorita, pulpa este alba-crem, suculenta si gust mediocru. Se matureaza la sfarsit de iunie.
Springold - este viguros, productiv, are fructul mijlociu, aproape sferic, simetric, cu pubescenta slaba, bine colorat in rosu pe circa 75-80% din suprafata. Pulpa este galbena, aderenta la sambure, fina, suculenta, rezistenta la transport, cu gust foarte placut. Se matureaza in primele zile ale lunii iulie.
Springcrest - are vigoare mare, este foarte productiv, se supraincarca cu rod, are fructul mijlociu, sferic si simetric, bine colorat cu rosu inchis, cu striuri. Pulpa este galbena, suculenta, potrivit de consistenta, gust dulce acrisor. Se matureaza in prima saptamana a lunii iulie.
Collins - are vigoare mijlocie-mare, este foarte productiv, are fructul mijlociu, sferic-alungit, rosu, marmorat, cu pubescenta fina. Pulpa este galbena, semiaderenta la sambure, fibroasa, suculenta, cu gust dulce si aroma fina, apreciata pentru masa. Se matureaza la mijlocul lunii iulie.
Cardinal - soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, are fructul sferic, asimetric, rosu cu dungi si pete de culoare mai inchisa. Pulpa este galbena-portocalie, aderenta la sambure, potrivit de consistenta, slab aromata si gust placut. Se matureaza la mijlocul lunii iulie.
Jerseyland - soi viguros, productiv si rezistent la ger, are fructul mijlociu, sfero-elipsoidal, asimetric, galben, pigmentat cu rosu-viu pe aproape toata suprafata. Pulpa este galbena-portocalie, semiaderenta la sambure, cu infiltratii de rosu, aromata si cu gust placut. Se matureaza in ultima decada a lunii iulie.
Redhaven - are vigoare mijlocie, are plasticitate ecologica mare, este foarte productiv, are fructul mijlociu, sferic, uneori cu conturul usor neregulat, galben-portocaliu dungat cu rosu-deschis. Pulpa este galbena, cu slabe infiltratii de rosu, fina, suculenta, dulce si fin aromata, considerat cel mai bun soi de masa. Se matureaza la inceputul lunii august.
Southland - are vigoare mare, plasticitate ecologica buna, este foarte productiv, rezistent la ger, are fructul mare, galben, acoperit 60-70% cu rosu viu. Pulpa este galbena, cu infiltratii rosii in jurul samburelui, consistenta, suculenta si placut aromata. Se matureaza in decada doua a lunii august.
Suncrest - are vigoare mijlocie, cu plasticitate ecologica ridicata, foarte productiv, are fructul mare, rosu inchis, cu pubescenta fina. Pulpa este galbena cu infiltratii rosii in jurul samburelui, suculenta, fondanta, dulce si armonios acidulata. Se matureaza in decada a treia a lunii august.
Fayette - are vigoare mare, este foarte productiv, are fructul mare, sferic usor turtit lateral, asimetric, galben-auriu, acoperit pe 50% cu rosu. Pulpa este galbena cu infiltratii rosii in jurul samburelui, suculenta, rezistenta la transport, gust placut si aroma slaba. Se matureaza in prima decada a lunii septembrie.
Flacara - are vigoare mijlocie, fructul mare, sferic, galben-portocaliu acoperit cu rosu aprins pe partea insorita si dungi longitudinale mai inchise. Pulpa este galben-portocalie, cu infiltratii rosii in jurul samburelui, este consistenta, suculenta si gust placut. Se matureaza in decada doua a lunii septembrie.
Superba de toamna - are vigoare mijlocie-mare, este foarte productiv, rezistent la ger si cu plasticitate ecologica mare. Fructul este mare, sferic-alungit, alb-galbui cu pete si dungi rosii pe circa 70% din suprafata, pulpa este alb-galbuie, consistenta, suculenta si gust placut. Se matureaza in a doua jumatate a lunii septembrie.
Soiuri de nectarine
Nectarinele sunt destul de putin raspandite in cultura, deoarece pomii sunt mult mai sensibili la boli si ger decat piersicii, au fructe mai mici si deci productie mai mica la unitatea de suprafata, iar pretul de productie nu este stimulativ. Mai mult, o buna parte a consumatorilor nu cunosc sau nu deosebesc nectarinele de prune, si pretul acestora li se pare prea mare pentru 'niste prune mai mari', motiv pentru care cultura nectarinului este in declin. Insusirile gustative ale nectarinelor sunt similare sau superioare soiurilor de piersic cu aceeasi perioada de maturare, dar mai aspectuase prin culoarea vie a epicarpului. Principalele soiuri cultivate sunt:
Crimsongold - este viguros si foarte productiv, necesita rarirea manuala a fructelor, are fructul mijlociu (100-130 g), aproape sferic sau usor alungit, galben-portocaliu, acoperit pe 3/4 din suprafata cu rosu-inchis. Pulpa este galbena, aderenta la sambure, fina, suculenta, dulce si usor acidulata, apreciata pentru masa. Se matureaza la mijlocul lunii iulie.
Nectared 2 - este viguros si productiv, are o capacitate buna de autoreglare a productiei, are fructul mare, rotunjit, slab turtit la cele doua capete, galben, acoperit cu rosu-violaceu pe 50-60% din suprafata. Pulpa este galbena portocalie, semiaderenta la sambure, suculenta si cu gust placut. Se matureaza in ultima decada a lunii iulie.
Independence - soi viguros, productiv, tolerant la inghetul de revenire, are fructul mijlociu, galben-portocaliu acoperit cu rosu-deschis pe 80-90% din suprafata. Pulpa este galbena, are infiltratii fine de rosu in jurul samburelui, este usor fibroasa, fina, suculenta, gustul slab acidulat. Se matureaza la sfarsitul lunii iulie.
Nectared 4 - soi viguros, precoce si productiv, se supraincarca cu fructe, are fructul mijlociu, sferic usor turtit, galben, acoperit cu rosu-viu pe 80-100% din suprafata. Pulpa este neaderenta, cu infiltratii slabe, este foarte suculenta, gust dulce si aroma fina. Se matureaza in decada a doua a lunii august.
Fantasia - este soi viguros, cu plasticitate ecologica buna, are fructul mare, rotunjit sau usor alungit, galben-portocaliu, acoperit cu rosu-viu pe 50-60% din suprafata. Pulpa este galbena, neaderenta, cu infiltratii in jurul samburelui, suculenta, slab acidulata. Se matureaza la sfarsitul lunii august.
Soiuri de pavii
Soiurile de pavii sunt mai pretentioase decat piersicile la caldura, dau rezultate bune numai in zonele cu temperaturi medii de 10-11,5°C. Fructele au pulpa tare, cartilaginoasa, aderenta la sambure, care se preteaza mai putin la consumul direct, fiind destinate industrializarii. Pentru a acumula substanta uscata, se cultiva soiuri cu maturarea in a doua parte a conveierului varietal. Pentru a fi acceptate la prelucrarea industriala, paviile trebuie sa nu fie colorate intens si sa nu aiba infiltratii in pulpa. Pulpa neuniform colorata sau epicarpul de culoare rosie, modifica culoarea produsului finit, care seamana a defect de fabricatie si devine greu vandabil. Principalele soiuri sunt:
Vezuvio - soi viguros, productiv, tolerant la ger si boli, are fructul mijlociu, usor alungit, galben usor stropit cu rosu pe partea insorita. Pulpa este galbena-portocalie, ferma, dulce si slab aromata. Se matureaza in prima decada a lunii august.
Babygold 5 - soi viguros si productiv, precoce si cu buna plasticitate ecologica, are fructul mijlociu, sferic, galben rumenit pe partea insorita. Pulpa este galbena, potrivit de suculenta, gust placut si aroma slaba. Se matureaza in a doua jumatate a lunii august.
Vivian - are vigoare mijlocie, este precoce, productiv si cu mare plasticitate ecologica, are fructul mijlociu, galben-portocaliu, rumenit cu rosu-oranj pe partea insorita. Pulpa este galbena, ferma, potrivit de suculenta, rezistenta la transport si manipulare. Se matureaza la sfarsitul lunii august.
Babygold 7 - Soi de vigoare foarte mare, tolerant la inghetul de revenire, are fructul mijlociu, galben-portocaliu, acoperit cu rosu pe aproape jumatate din suprafata. Pulpa este galbena, fin granulata, de consistenta medie. Se matureaza in prima decada a lunii septembrie.
Portaltoii piersicului
Principalii portaltoi utilizati pe plan mondial si in tara noastra sunt:
Piersicul franc (Persica vulgaris L.) este cel mai utilizat portaltoi deoarece da cele mai bune rezultate daca este zonat in conditii optime de sol. Este de preferat utilizarea francului pe terenuri bine drenate, uscate, calde, cu pH-ul cuprins intre 6 si 8, cu calcar activ sub 4-5%, cu concentratia in saruri scazuta etc. Puietii se obtin din soiuri cu maturare tarzie. Francul manifesta o buna compatibilitate cu soiurile cultivate, formeaza un sistem radicular puternic, imprima vigoare mare si longevitate mijlocie pomilor. Sunt o serie de selectii de portaltoi franc: PS B2, PS A5, PS A6 in Italia; Rubira in Franta, Nemaguard in USA etc.
Mirobolanul sau corcodusul (Prunus cerasifera Ehrh.) este destul de mult utilizat in pepinieristica, dar datorita variabilitatii tipurilor de mirobolan, nu se obtin rezultate bune in toate zonele. Manifesta o buna crestere in pepiniera si o buna afinitate cu majoritatea soiurilor, imprima vigoare mare si productivitate. Reuseste destul de bine pe solurile cu un continut mai mare in argila, dar longevitatea pomilor este mai mica.
Migdalul (Amygdalus communis L.) este mai putin utilizat in tara noastra deoarece nu are afinitate buna cu soiurile de piersic. Se foloseste pentru a valorifica solurile mai bogate in carbonat de calciu. Imprima soiurilor o pornire mai timpurie in vegetatie si o incheiere mai rapida in toamna.
GF 677, este un hibrid intre piersic si migdal, se inmulteste vegetativ, imprima o vigoare mai mare decat francul si are o rezistenta buna la calcarul activ din sol pana la 12%, este tolerant la reactia alcalina a solului si la nematozi.
GF 557, este tot un hibrid intre piersic si migdal, cu inmultire vegetativa, rezistent la calcar, putin sensibil la cloroza ferica si are afinitate buna.
Oradea 1, portaltoi generativ, selectionat la Oradea, are vigoare mijlocie, fructele se matureaza tarziu, are procent bun de germinare a semintelor si de prindere la altoire.
Relativ recent, in Franta au fost selectati patru portaltoi de piersic: Isthara, Myran, Cadaman si Julior, sunt portaltoi generativi cu buna afinitate de altoire.
Prunul franc (Prunus domestica L.) este un portaltoi folosit putin pentru piersic, creste destul de greu si neuniform in pepiniera, nu are afinitate buna la altoire, drajoneaza si incheie perioada de vegetatie a piersicului de timpuriu.
Din prun se folosesc o serie de selectii MRS 5/2, prunul de Damasc, S. Julian, Brompton etc.
3.4.Cerintele piersicului fata de factorii de mediu
Caldura. Temperatura ca factor limitativ in cultura piersicului, actioneaza diferit in functie de valorile ei pozitive sau negative. Piersicul este pretentios la caldura si nu este pe deplin adaptat conditiilor climatice din Romania. In mare, se poate afirma ca, el da rezultate bune in toate zonele de cultura a vitei de vie. Piersicul gaseste conditii bune pentru crestere si fructificare in zonele delimitate de izotermele de 10 si 11,5°C. Pragul biologic este de 6,5-7°C, umflarea mugurilor are loc dupa 7-10 zile cu temperaturi peste pragul biologic, cand se acumuleaza 40-80°C temperatura activa in functie de soi, iar dezmuguritul dupa acumularea a 130-180°C. Pentru declansarea infloritului trebuie sa se acumuleze o suma de temperatura activa de 290-350°C si temperatura medie sa fie de 13-16°C, optimul fiind de 25°C. Pentru maturarea fructelor este necesara acumularea a 920-1120°C la soiurile extratimpurii, 1600-2000°C pentru cele mijlocii si 2800-3000°C pentru cele tarzii. Pentru desfasurarea normala a proceselor de crestere si fructificare, piersicul are nevoie pe perioada de vegetatie de o suma a gradelor de temperatura de 3000-3200°C. Rezistenta la iernare a piersicului este relativ buna, pomii care au lemnul bine maturat si sunt bine pregatiti pentru iarna, nu inregistreaza pierderi semnificative pana la temperatura de -22-24°C, cu mici diferente in functie de soi, daca temperaturile negative scad graduat. Daca insa pe perioada iernii apar ferestre cu temperaturi peste pragul biologic si se produce decalirea, rezistenta la ger scade foarte mult, degerand la -7-8°C. Mugurii in faza de boboc rezista la -3,9°C, florile deschise, la -2,8°C, iar fructele legate la -1,1°C. Actiunea nefasta a temperaturii poate fi si mai mult amplificata de umiditatea ridicata a aerului, de vant sau altitudine.
Apa. Piersicul este o specie rezistenta la seceta, chiar prelungita, dar pentru productii mari si de calitate apa devine factor limitativ. Deoarece in zona de cultura a piersicului cantitatea de apa nu depaseste 500-600 mm precipitatii anual, cultura moderna a piersicului nu este posibila fara irigare. Toleranta la lipsa apei din sol este dependenta de portaltoi, migdalul fiind cel mai rezistent si corcodusul cel mai sensibil. In lipsa apei, fructele raman mici, turtite lateral, cu pubescenta grosiera, productia fiind diminuata nu numai cantitativ dar si calitativ. Piersicul reactioneaza foarte bine la irigare, in special in perioada ce precede maturarea fructelor, cand prin irigare se pot obtine sporuri de productie semnificative, fara a afecta calitatea.
Excesul de apa este daunator atat in sol, unde provoaca asfixierea sistemului radicular chiar pe perioade scurte, cat si in aer unde favorizeaza atacul bolilor criptogamice. Ceata din timpul iernii amplifica efectele negative ale gerului, iar poleiul de durata, duce la asfixierea mugurilor.
Lumina. Cerintele fata de lumina sunt foarte mari, fiind depasit din acest punct de vedere numai de smochin. Pentru a satisface aceste nevoi mari, piersicul trebuie condus in forme de coroane care valorifica din plin atat lumina directa cat si pe cea difuza cum ar fi: formele de vas, palmetele, ypsilon transversal etc. Amplasarea plantatiilor se va face numai pe expozitii sudice sau sud-vestice, se va corela distanta de plantare cu vigoarea pomilor, iar taierea va fi facuta obligatoriu in fiecare an. In lipsa luminii, diferentierea mugurilor este slaba, lastarii cresc putin si nu se matureaza suficient, fiind sensibili la ger, fructele raman mici, de calitate inferioara si coroanele se degarnisesc in timp scurt.
Solul. Piersicul reuseste pe solurile mijlocii, lutoase, luto-nisipoase, sau chiar pe nisipurile consolidate, soluri care trebuie sa fie adanci, fertile si permeabile. Este una dintre cele mai sensibile specii la asfixierea radiculara, in lipsa unui regim aerohidric echilibrat pomii pier prematur. Din cercetarile efectuate de Trocmé si Gras (1964) a reiesit faptul ca pe solurile unde continutul in oxigen este de peste 10%, piersicul creste normal. La scaderea continutului de oxigen la 6-7%, piersicul vegeteaza greoi, iar sub 5% isi opreste cresterea. Tolereaza un pH cuprins intre 5,7 si 7,5, iar continutul in calcar activ nu trebuie sa fie peste 7% pentru portaltoiul franc si 15% pentru migdal. In conditii de irigare, piersicul da rezultate foarte bune pe nisipurile din sudul si vestul tarii. Fertilitatea solului trebuie sa fie buna, continutul in substanta organica de 2-3%, iar in humus de 1-1,5%.
4.Particularitati tehnologice
4.1.Producerea materialului saditor
Pentru producerea materialului saditor se foloseste inmultirea generativa, in vederea obtinerii portaltoilor franc si vegetativa pentru portaltoii care se preteaza la aceasta metoda de inmultire. In prezent, materialul de plantat (cu exceptia celui obtinut in programele de ameliorare prin hibridari controlate) este reprezentat aproape exclusiv de pomi altoiti pe diferiti portaltoi dintre care: piersicul franc, migdal, o serie de hibrizi piersic-migdal, care dau o mare uniformitate plantatiilor si se pot inmultii usor in vitro; o serie de selectii de prun etc. Avand crestere buna, samburii se seamana primavara in campul de altoire si se altoiesc in prima parte a campaniei, pentru piersicul franc, mirobolan si migdal. Pentru selectiile de prun care cresc mai greu in pepiniera, se produc separat puieti, care se folosesc la infiintarea campului de altoire. La 3-4 saptamani de la altoire, trebuie slabite legaturile pentru a evita strangularea, foarte frecventa datorita ritmului intens de crestere a portaltoilor dupa altoire.
4.2. Specificul infiintarii plantatiilor de piersic
La alegerea terenului pentru livada trebuie sa se tina seama de pretentiile piersicului fata de factorii pedoclimatici si sa se evite zonele sau microzonele cu risc. Prin sistematizarea terenului si pregatirea solului se vor asigura conditii cat mai bune pentru cresterea pomilor, in special asigurarea unui regim aerohidric normal si asigurarea unui bun drenaj a terenului.
Piersicul se amplaseaza pe soluri usoare, fertile, drenate si bine expuse la soare. Daca este panta, se va planta numai in treimea mijlocie si superioara pentru evitarea sau reducerea efectului inghetului de revenire din primavara. Piersicul nu se planteaza dupa el insasi sub nici o forma, deoarece radacinile lasa in sol substante toxice (amigdalina care se hidrolizeaza si formeaza acid cianhidric), dar se poate planta dupa mar sau par.
Fertilizarea de baza se face cu gunoi de grajd 40-60 t/ha, 600-800 kg/ha superfosfat, 200-250 kg/ha sare potasica si pesticide pentru combaterea nematozilor si viermilor sarma. Aplicarea ingrasamintelor se face dupa afanarea adanca si se incorporeaza printr-o aratura la 20-25 cm.
Plantarea se face toamna sau primavara, in functie de cantitatea de material de plantat si de conditiile climatice. Distantele de plantare sunt de 5-6 m intre randuri si 3-4 m intre plante pe rand, in functie de vigoarea soiurilor folosite si de forma de coroana.
Piersicul fiind in general autofertil, nu sunt probleme cu asezarea soiurilor in parcela, in vederea polenizarii incrucisate, dar polenizarea incrucisata aduce un spor de legare in conditiile unor primaveri mai dificile. Numarul de soiuri care se planteaza este direct legat de modul de valorificare a fructelor; daca sunt destinate consumului in stare proaspata se va planta un numar mare de soiuri cu un numar mic de pomi, deoarece fructele sunt destul de perisabile, iar daca se valorifica prin prelucrare industriala se planteaza 2-3 soiuri pentru a asigura partizi mari de fructe, convenabil fabricii de prelucrare. Desfacerea pe piata este convenabila producatorilor din apropierea oraselor si din zona litoralului. Datorita sensibilitatii mai mari a nectarinului la fainare, el se va planta grupat sau chiar in parcele separat, ceea ce permite asigurarea protectiei fitosanitare corespunzatoare.
Formele de coroana mai folosite sunt vasul si palmeta etajata sau libera, coroane care satisfac nevoile mari fata de lumina si mai putin ypsilon transversal si Tatura Trellis, care necesita sistem de sustinere.

4.3. Specificul intretinerii plantatiilor de piersic
Taierea pomilor. Taierea pomilor tineri in perioada de formare a coroanelor are drept scop formarea structurii permanente a coroanei, cat mai echilibrate si in timp scurt. Datorita capacitatii mari de a forma anticipati, formarea coroanei la piersic se bazeaza mai mult pe lucrari in verde si mai putin pe taieri in uscat. Taierile in verde au urmatoarele avantaje:
- elimina cresterile de prisos contribuind la o mai buna crestere si maturare a ramurilor folosite pentru structura coroanei sau pentru fructificare;
- favorizeaza obtinerea unor fructe de calitate mai buna;
- reduce efortul cu taiere in uscat;
- favorizeaza mentinerea zonei de fructificare aproape de ramurile groase si evita degarnisirea bazei coroanei etc.
Incepand din anul I de viata, din luna mai cand lastarii au 10-15 cm se fac taieri in verde, lucrari care se repeta de 2-3 ori pe perioada de vegetatie in functie de ritmul de crestere. Cu ocazia taierilor in verde, se aleg repetat lastarii necesari formarii scheletului, se degaja varfurile de crestere prin suprimarea lastarilor pe circa 20-25 cm sub lastarul de prelungire si se suprima sau ciupesc ceilalti lastari la 3-4 frunze. Din anul 3-4, cand incepe fructificarea, la nivel de pom se lasa ramuri mixte, scurtate eventual la 60 cm, pentru fructificare, la o distanta de 25-30 cm una de alta, in lungul ramurilor de schelet. La palmeta etajata, in lipsa spalierului se recomanda tutorarea axului si legarea sarpantelor de sipci, pentru a mentine unghiurile de insertie in jur de 45°.
In plantatiile pe rod, taierea este obligatorie in fiecare an. Cu ocazia taierii se face atat intretinerea coroanei prin rarirea elementelor multianuale in functie de forma de coroana aleasa in vederea iluminarii pomilor, limitarea dimensiunilor coroanei la spatiul lasat prin distanta de plantare si normarea incarcaturii de ramuri de rod. Sunt folosite doua metode de taiere la piersic: una clasica, care necesita un numar mai mare de interventii la nivelul pomului si una moderna (taierea lunga), mai usoara si mai rapida. Se recomanda ca taierea sa se execute la sfarsitul iernii sau primavara devreme, cand a trecut riscul ingheturilor care pot afecta mugurii de rod.
Taierea clasica consta in rarirea ramurilor de rod (mixtelor) la 25-30 cm in lungul ramurilor multianuale, scurtarea acestora la circa 35-40 cm, lasarea unor cepi de 3-4 muguri langa fiecare ramura lunga si suprimarea celorlalte cresteri anuale.
Taierea moderna consta in rarirea ramurilor mixte la 20-30 cm, scurtarea lor daca depasesc 70 cm, suprimarea celorlalte cresteri anuale.
La ambele sisteme de taiere, ramurile salbe se suprima, deoarece sunt ramuri debile si nu dau fructe de calitate. Aceste ramuri ca si buchetele de mai se folosesc pentru fructificare cand nu s-au format suficiente ramuri mixte sau cand o parte din mugurii de rod au degerat. In aceasta situatie salbele se scurteaza in cepi de 2-3 muguri pentru a fi capabile sa lege si sa hraneasca cate un fruct. Lasate intregi, in timpul infloritului, prin metabolismul intens din aceasta perioada se epuizeaza si nu leaga sau daca leaga se usuca mai tarziu impreuna cu fructele legate.
Spre deosebire de speciile pomacee sau chiar alte specii drupacee, la piersic ramurile de rod in anul fructificarii se epuizeaza si nu prezinta interes ca ramuri de semischelet. Cu ocazia taierilor se suprima sau se reduc, transferand cresterea pe ramurile anuale viguroase formate din mugurii vegetativi de la baza lor.
In urma taierii, pe pom raman intre 80 si 150 ramuri mixte in functie de vigoarea acestuia si forma de coroana (mai putine la palmeta si mai multe la vas), distantate la circa 25-30 cm. Se urmareste ca zona de fructificare, sa fie mentinuta cat mai aproape de ramurile groase ale pomului, evitand astfel degarnisirea partii bazale a sarpantelor. Pentru acest lucru, o parte din ramurile anuale situate in jumatatea bazala a coroanelor, se scurteaza in cepi de 3-4 muguri, in vederea stimularii de noi cresteri, capabile sa fructifice in anul urmator. Ramurile mixte care raman, se scurteaza la 50-60 cm.
In anii in care o parte din mugurii de rod au inghetat si care de obicei sunt in partea inferioara a coroanei, datorita inversiei termice, ramurile fara rod se scurteaza in cepi, iar in partea superioara se lasa o incarcatura mai mare de ramuri, in vederea compensarii mugurilor pierduti. Revenirea la taierea normala si distribuirea uniforma a ramurilor roditoare in coroana, se va face dupa 1-2 ani. In cazul in care au degerat peste 90% din mugurii de rod, de obicei sunt afectate si ramurile anuale si se face taierea de regenerare a pomului, prin interventii mai severe, se scurteaza ramurile viabile in cep de 3-4 muguri. Ramurile anticipate, in functie de vigoarea lor sunt tratate ca ramuri mixte sau ca salbe.
Intretinerea solului. Piersicul fiind pretentios fata de sol, in plantatiile tinere se recomanda folosirea ogorului lucrat, sau cultivat cu diferite plante agroalimentare sau ingrasaminte verzi, iar in plantatiile pe rod se mentine ogor lucrat. Lucrarea solului pe rand si intre randuri de 4-5 ori pe perioada de vegetatie, asigura distrugerea buruienilor care concureaza pomii in consumul apei si a substantelor minerale si distrugerea crustei, conservand mai bine apa din sol. Pe suprafete mici, sau acolo unde sunt posibilitati materiale, solul in lungul randului poate fi mulcit cu resturi vegetale, rumegus, scoarta macinata sau chiar folie neagra. In plantatiile in care este asigurata irigarea, se poate mentine solul inierbat intre randuri, fie pe toate intervalele fie alternativ, pentru a permite accesul utilajelor in vederea asigurarii protectiei fitosanitate chiar pe timp mai ploios.
Rezultate bune se obtin si la folosirea erbicidelor, dar numai in plantatiile mature, erbicide care se aplica numai pe rand sau chiar pe toata suprafata. Dintre erbicidele folosite amintim: Simazin 50, in doza de 5-6 kg/ha, Sinbar, 2kg/ha folosite preemergent sau Gramoxone 3-5 l/ha, Roundup 4-5l/ha, Nabu S 4-5 l/ha, aplicate in faza de crestere intensa a buruienilor. De multe ori se combina lucrarile mecanice, efectuate in prima jumatate a perioadei de vegetatie cu erbicidarea.
Fertilizarea. Fiind o specie foarte productiva, piersicul reactioneaza bine la fertilizare, raportul optim intre elemente N:P:K fiind de 1:0,25:1. Anual piersicul consuma la o tona de fructe circa: 10 kg azot, 2 kg fosfor, 8 kg potasiu si o serie de microelemente: Fe, Mg, B, Zn etc. (Pasc, 1989). In functie de varsta plantatiei, cantitatea de ingrasaminte este diferita. Astfel, in plantatia tanara se aplica la unitatea de suprafata: 80 kg azot, 60 kg fosfor si 40 kg potasiu anual si periodic 25-30 t de gunoi de grajd, iar in plantatia matura, se aplica anual: 120-150 kg azot, 50-60 kg fosfor si 90-120 kg potasiu, alaturi de 40 t gunoi de grajd aplicat la 2-3 ani. Inainte de aplicarea ingrasamintelor, trebuie facute analize de sol daca este posibil sau cel putin teste de diagnoza foliara. Un sol normal aprovizionat trebuie sa contina peste 0,5% azot total, 150-200 kg fosfor si 500-800 kg/ha potasiu (Fideghelli, 1991). In planta prin diagnoza foliara trebuie sa se gaseasca circa 3-3,5% azot din substanta uscata, 0,2-0,3% fosfor, 2,5-3,5% potasiu, 2,1% calciu, 0,25% magneziu, 20-100 ppm bor si mangan, 60 ppm fier etc.
Momentul aplicarii ingrasamintelor este cel clasic folosit si la alte specii, toamna se incorporeaza cu ocazia araturii fosforul, potasiul si ingrasamintele organice si o parte din azot, iar restul azotului se aplica fractionat la inflorit si in faza de crestere intensa a lastarilor.
Piersicul reactioneaza foarte bine si la fertilizarea extraradiculara cu solutii de ingrasaminte (uree, sulfat de fier si potasiu, borax etc.) sau chiar ingrasaminte foliare, care intra rapid in circulatia sevei si ajuta la o buna hranire a fructelor si lastarilor.
Irigarea plantatiilor de piersic este obligatorie pentru a obtine performante productive si calitate corespunzatoare. Cantitatea de apa consumata de piersic pe perioada de vegetatie este mare, circa 2500-4000 m3, echivalenta cu o cantitate de 250-400 mm precipitatii, deoarece are un coeficient de transpiratie de 500. Radacinile nu mai asigura apa suficienta frunzelor pentru desfasurarea normala a fotosintezei cand apa din sol scade sub 35-40% din rezerva utila. Pentru piersic este riscant si de a mentine solul aproape de capacitatea de camp pentru apa, deoarece sub actiunea temperaturilor peste 24°C si umiditate mare in sol sunt activate o serie de enzime ce produc acid cianhidric cu actiune toxica asupra sistemului radicular.
Momentele critice la care piersicul are mari consumuri de apa sunt: primavara inainte de inflorit, in timpul intaririi endocarpului, la intrarea fructelor in parga si eventual la incheierea sezonului de vegetatie, ca udare de aprovizionare. Pentru soiurile cu maturare dupa 15 august se fac 1-2 udari in a doua parte a verii.
Cantitatea de apa care se aplica la o udare este de 400-600 m3/ha, in functie de insusirile fizice ale solului, suficienta pentru a umecta grosimea profilului de sol unde sunt distribuite majoritatea radacinilor, iar numarul udarilor este de 4-5, in functie de conditiile climatice. Cel mai economic mod de aplicare a apei este picurarea, dar rezultate bune da si irigarea pe brazde. Prin irigare, se poate ajunge la un spor de productie de peste 40% si o sporire a calitatii fructelor, ceea ce face economica udarea piersicului.
Combaterea bolilor si daunatorilor. Piersicul este afectat de o serie de boli (basicarea frunzelor, ciuruirea, fainarea, monilioza) si o serie de daunatori (molia lastarilor, molia fructelor, paduchi de frunze etc.), care netratate dau probleme deosebite, ducand la compromiterea recoltei, desfrunzirea pomilor si pun in pericol insasi existenta livezii. In perioada caderii frunzelor, se face un tratament cu sulfat de cupru 2-3% (stropire albastra) si unul inaintea pornirii in vegetatie (polisulfura de bariu 6%, sau Oleoekalux 1,5%) si tratamente de acoperire sau la avertizare in perioada de vegetatie (tabelul 19).
Cresterea, maturarea si recoltarea fructelor
Piersicul avand o fertilitate foarte mare, numarul de fructe care ramane dupa caderea fiziologica este mult mai mare decat potentialul de sustinere si hranire a pomului. In vederea obtinerii unor productii de calitate, chiar dupa o taiere corecta este necesara rarirea florilor sau a fructelor.
Rarirea florilor se poate face prin stropiri cu o serie de substante chimice dintre care:
- DNOC 400-1000 mg/l, cand 40% din flori sunt deschise, cu efect asupra procentului de legare, dar trebuie evitate zilele calduroase pentru a nu produce arsuri pe flori si frunze;
- Ethrel 360 ppm, aplicat in perioada de plina inflorire, cand raman circa 9-10% din florile pomului, cu un spor al greutatii medii a fructelor de 17-30%;
-Hidrazida maleica 1000-2000 ppm, cand 40% din flori sunt deschise etc.
Raritul fructelor se poate face chimic sau manual. Pentru raritul chimic se pot folosi o serie de produse, dar aplicarea acestora trebuie facuta la 15-30 de zile de la inflorire altfel pot apare o serie de probleme. Dintre substantele folosite amintim urmatoarele: 3 CPA (amida acidului 2-3 clorfenoxipropionic), in concentratie de 150-300 mg; ANA (acid alfanaftil acetic) in concentratie de 20-30 mg/l; Ethrel 120-180 mg/l, aplicat la circa 30 de zile de la inflorirea maxima; Sevin 1500-2000 mg/l, aplicat la 35-45 de zile de la inflorire; 2, 4, 5 T (acidul 2-triclorfenoxiacetic) 200-400 mg/l, la 30-40 de zile de la inflorire etc.
Indiferent de produsele folosite, acestea nu asigura o rarire corespunzatoare, dar se reduce foarte mult efortul la rarirea manuala.
Rarirea manuala a fructelor, desi este mai costisitoare, asigura o buna distributie a fructelor pe ramuri si o uniformitate buna a acestora. Rarirea manuala se incepe cand fructele au marimea unei alune si trebuie incheiata inainte de intarirea endocarpului. Numarul fructelor care se lasa pe o ramura depind de marimea fructului si de epoca de maturare lasandu-se cate 4-7 fructe pe o ramura de 60-70 cm. La soiurile timpurii, distanta dintre fructe este de 10-15 cm, iar la soiurile tarzii distanta este de 20-25 cm. Cu ocazia raririi se inlatura fructele duble, cele mici si deformate, iar cele mari si normal dezvoltate se raresc in functie de soi.
La soiurile extratimpurii (cu maturare pana la mijlocul lunii iulie) se poate practica o rarire intarziata, efectuata putin dupa intarirea endocarpului, alegand fructele mari, frumoase si bine formate, care dupa o perioada de mentinere de 1-2 saptamani, pot fi valorificate pe piata ca trufandale la preturi foarte bune. Desi calitatea este slaba, fiind primele piersici care apar pe piata, se valorifica foarte usor. In acest mod se produce o cantitate mai mare de fructe la unitatea de suprafata, fructele care raman pe pom se recolteaza aproape la maturitatea de consum.
Rarirea mecanica, se foloseste putin si se executa cu ajutorul unor masini vibratoare ce imprima circa 20 vibrati pe secunda, in momentul caderii fiziologice din iunie, nu mai tarziu de intarirea endocarpului.
Maturarea fructelor in cadrul soiului se face esalonat in 7-10 zile, recomandandu-se si recoltarea etapizata in 2-3 treceri. Momentul recoltarii se stabileste in functie de modul de valorificare si eventual distanta la care trebuie transportate. Piersicile spre deosebire de prune, isi continua maturarea dupa desprinderea din pom, deci pot fi recoltate mai devreme, daca se valorifica departe de locul de producere. Soiurile cu pulpa galbena isi matureaza mai lent fructele dupa recoltare si se pastreaza o perioada mai lunga de timp comparativ cu soiurile cu pulpa alba. Pentru consum la distanta, sau pentru pastrare, momentul recoltarii este atunci cand culoarea pe partea umbrita a fructului vireaza de la verde la galben, inainte ca pulpa sa se inmoaie in zona punctului stilar. Fructele destinate consumului local si pentru industrializare se recolteaza la maturitatea de consum (maximum insusirilor gustative, forma si culoare caracteristica soiului). Ajunse la maturitatea de consum, fructele sunt foarte sensibile la manipulari si din aceasta cauza trebuie foarte bine corelata perioada de recoltare cu destinatia fructelor.
Recoltarea se face manual pentru piersicile si nectarinele destinate consumului in stare proaspata si manual sau mecanizat pentru piersicile de industrie.
Piersicile pot fi pastrate in depozite cu atmosfera controlata pe o perioada de 6-8 saptamani sau in depozite frigorifice pentru 2-3 saptamani.



Albumul selectat nu contine nici o poza.








Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Către: popsever

Mesaj:
Mesajul a fost trimis.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.