120 poze   31932 vizite

boli frecvente

BOLI FRECVENT ÎNTÂLNITE LA IEPURII DE CASĂ



În numarul 73 al Jurnalului Medical Veterinar am prezentat bolile contagioase cele mai frecvente la iepurii de casă. În rândurile ce urmează voi prezenta şi alte boli care aduc neajunsuri crescătorilor de iepuri, unele unele reprezentând o adevarată calamitate sub aspect economic.
Foarte răspândită la iepurii tineri şi adulţi, indiferent de rasă, este rinita contagioasă sau guturaiul. La origine bolii sunt incriminate diferite asociaţii bacteriene. Din experienţa anilor consacraţi creşterii iepurilor, am convingerea că nu există crescători care sa nu aibă probleme create de această îmbolnăvire a căilor respiratorii superioare. Este o rinită catarală infectioasă, transmisibilă în populaţia de animale. Ea debutează printr-o scurgere nazală, serioasă, observabilă pe perii scurţi din vecinatatea narinelor. Dupa câteva zile jetajul seros devine mucopurulent, blocând căile respiratorii anterioare. Animalele strănută frecvent, se freacă cu labuţele, se rănesc cu ghearele pe care le introduc în narine, în încercarea degajării căilor respiratorii.
“ Viclenia “, aş afirma, a rinitei contagioase, constă în faptul că strănutul poate dispare la unele exemplare săptămâni întregi de la apariţia primelor simptome, creându-se impresia că animalul s-a vindecat.
Am experimentat trecând iepurii aparent sănătoşi într-un spaţiu curat, aerisit, unde nu au existat anterior iepuri.Cu toate acestea după câteva săptămâni, iepurii aparent sănătoși au început să strănute din nou. Am întâlnit situații când la o iepuroaică cu rinită, în tipul gestației,
boala a dispărut, iar după fătare a reapărut și a contaminat toți iepurii din cuibar. Dificultatea acestei boli rezultă și din faptul că, oricât de bine am dezinfecta un adăpost, există riscul ca un iepuraș să fie purtător al bolii, fără ca strănutul și simptomele clinice să fie prezente.
Există și un strănut pe care îl auzim în timpul variațiilor climaterice, îndeosebi în zilele ploioase, cu ceață și umiditate excesivă. În aceste cazuri este vorba de o formă de strănut alergică, o reacție a organismului devenit hipersensibil prin îmbolnavirea tegumentelor mucoasei nazale.Probabil este o diateză alergică.
Rinita contagioasă este tratabilă. Personal, în luna mai anul trecut, am efectuat tratamente individuale la 5 pui frați, în vârstă de 60 de zile, contaminați cu guturai de catre o femelă mamă din rasa Uriaș Gri. Am întrebuințat un colir cu gentamicina prin instilare de 2ori/zi câte 2-3 picături în fiecare narină și câte 2 picături în fiecare glob ocular. Tratamentul l-am efectuat timp de 5 zile. În apa de băut sau în furaj am administrat un compex vitaminic. Toți iepurașii s-au vindecat, însă față de un lot de pui de aceeasi vârstă proveniți de la o altă mamă sănătoasă, puii tratați au rămas în urmă cu dezvoltarea corporală. Marele impediment produs de rinita contagioasă exploatațiilor cunicule este prejudiciul economic.
Rezultate bune am obținut și prin instilații oculo-nazale a colirelor cu norfloxacin,
ciprofloxacin,neomycin,etc. Rolul hotărâtor în prevenirea bolii respiratorii îl dețin condițiile de microclimat, creșterea în atmosfera lipsită de gaze iritante și umiditate, o alimentație echilibrată în proteine cu conținut ridicat în provitamina A (carotene), rădăcinoase (morcov, gulie furajeră, sfeclă furajeră ), furaje verzi, etc. În rinita contagioasă nu recomand folosirea antibiotcelor sub formă injectabilă.
O afecțiune parazitară, consecință a lipsei de igienă, umezelii, asternutului murdar, în general a exploatării deficitare a animalelor, este râia auriculară, produsă de parazitul Psoroptes cuniculis, localizat în pavilionul urechii externe.
Simptomele clinice sunt evidente: iepurele se scarpină cu labuțele în urechea afectată de parazit; în ureche observăm depozite de cerumen galben-maroniu. Dacă nu intervenim medicamentos, parazitul pătrunde în urechea medie, apar complicații, inflamații, secreții purulente. Iepurele își menține cu greu echilibrul patrupedal, manifestă o permanentă tendință de rostogolire, de regulă pe partea urechii bolnave.
Tratamentul trebuie efectuat în momentul când observăm acumulări mici de cerumen în conductul auditiv extern și bineînteles pruritul, scărpinatul în urechea afectata. În fazele avansate ale bolii, când s-au instalat deja tulburările de echilibru, greutate în deplasare, intervenția noastră este dificilă, practic iluzorie. Crustele acumulate în ureche trebuie mai întâi înmuiate, deoarece sunt prinse intim, iar la o manoperă mai brutală, pielea sângerează. Ele trebuie îndepărtate pentru ca substanța acaricidă aplicată să acționeze direct asupra parazitului psoroptes. Pentru emolierea crustelor folosesc o soluţie cerumenolitica Otto-clean, în lipsa ei tamponez cu ulei vegetal comestibil. Dupa cca. 10 minute îndepărtez cu atenție crustele și tamponez cu o soluție antiscabie iver-mite, colimetrim, sau folosesc unguente cu sulf, Scabex, din farmaciile umane.
Cel mai simplu tratament și la îndemâna oricui este badijonarea pavilionului urechii cu ulei vegetal comestibil, timp de 5 zile la rând. Totodată recomand badijonarea urechilor la fiecare iepure cu ulei vegetal comestibil, odată la 4-5 luni, întrucât are efect profilactic împotriva râiei auriculare.
La iepuri există și râie localizată în jurul buzelor, pe obraz, la baza urechilor, cu tendința de extindere pe membrele anterioare, produsă de Sarcoptes scabie –râia sarcoptică, sau Notoedres cati-râia notoedrică. Ea se manifestă prin cruste de culoare alb-văros, crescatorii afirmă că pe capul iepurelui a apărut o tărâță. Râia având un caracter local, pentru tratament pot fi folosite substanțe acaricide sau unguent pe bază de sulf.
La rasele uriașe de iepuri, îndeosebi din anul al doilea de viață, pe talpa membrului posterior apar zone de piele fără păr, la început moi și fierbinți, iar la o apasare uşoară sunt sensibile și dureroase. Este vorba de pododermatita membrelor posterioare. Caracteristică este infectarea țesutului epitelial. Se produce o erupție supurativă la nivelul țesutului epitelial, care devine moale și buretos. Epiderma plesnește, sângerează și se formează plăgi și cruste. Din cauza durerii, iepurii mișcă în permanență membrele posterioare, retrăgând picioarele bolnave sub ei. Numai consumă furaje, slăbesc, fiind în permanență marcați de suferință. Plăgile din talpă se extind, de la forma rotundă devin ovale, se instalează procese necrotico-purulente, care ocupă un sfert din suprafața plantară a metatarsului.
Rezolvarea impedimentelor legate de această pododermatită necesită în primul rand amenajarea unor boxe de creștere și întreținere corespunzătoare. Podelele joacă un rol hotărâtor. Folosesc material lemnos de esență moale, în special molid, cu șipci (grătare) late de 8-9 cm, dispuse la o distanță între ele de 12-13 mm, pentru a permite eliminarea dejecțiilor . Întrucat eu sunt crescator de iepuri de rasa uriaș Gri, la exemplarele care ajung la 7-8 kg le pun sub talpa piciorului un așternut moale, uscat, curat, din ierburi de graminee perene. Un rol decisiv îl constituie și selecția genetică, cu menținerea de efective a iepurilor cu membre posterioare robuste, cu talpa picioarelor bine îmbrăcată în țesut podofilos.
Pentru tratamentul plăgilor, în primele doua zile aplic o soluție de alcool iodat, după care le pudrez cu germostop, baneocin, unguent dermostop , etc., timp de 5 zile.
Aştept încă 5 zile și dacă nu constat vindecarea plăgii, sacrific animalul bolnav.



Dr. MIRCEA BILIUS ,
Preşedintele Fil. AGMVR Suceava





Articol publicat în “Jurnalul medical veterinar nr. 74” –dr.Bilius Mircea-boli frecvent întâlnite la iepurii de casă
Acţiunile profilactice ÎN PRINCIPALELE BOLI ALE
IEPURILOR DE CASĂ
Peste un sfert de veac consacrat creşterii iepurilor în sistem gospodăresc, pasiunea, dragostea, anii neîntrerupţi de trudă, aprecierile din expoziţiile internaţionale de la Wels, Amsterdam, Budapesta, Leipzig, Brno, Ruse, Timişoara, îmi legitimează argumentele
referitoare la acţiunile ce trebuiesc întreprinse pentru cultivarea acestei pasionante şi rentabile preocupări.
În deceniile opt si nouă din secolul trecut, scăderea interesului faţă de creşterea iepurilor s-a datorat lipsei protecţiei biologice faţă de Boala Hemoragică Virală, Mixomatoză şi Pasteureloză.
Primul focar de Boala Hemoragică Virală a apărut în anul 1982, în China la un nucleu de iepuri de rasă Angora. Doresc sa remarc faptul că la Simpozionul Mondial de Cunicultură din 1984 de la Budapesta, delegaţii Chinei recunoşteau că boala a apărut într-o crescătorie, la 4 iepuri rasa Angora, dar afirmau ei, animalele proveneau dintr-un import din Germania ( !? ).
În decembrie 1984,fiind invitatul Asociaţiei Crescătorilor de Animale Mici (VKSK ) din fosta RDG, la Berlin, am întâlnit primele referiri le boala virală produsă de Picorna virus, cea mai nouă şi mai cumplită boală a speciei cunicule. Boala ridica mari semne de întrebare privind existenţa puilor în Germania. La reîntoarcerea mea in ţară, am informat Direcţia Sanitară Veterinară de atunci despre marea calamitate care pândea exploataţiile cunicule.
În 1986, sindromul hemoragic s-a răspândit în Europa de Est, iar în anii 1987-1988, pe culuarul touristic Cehoslovacia-Rusia, via Siret, au apărut şi la noi primele mortalităţi.
Acum mi se pare amuzantă o întamplare cu un prieten, profesor universitar la Politehnica ieseană, pasionat de creşterea iepurilor. La momentul pe care îl descriu (1988 ), acesta avea
un lot frumuşel de cca. 24 de iepuri Urias Gri, cu vârste de 6-7 luni, cu peste 6-7 kg fiecare. Într-o seară îmi telefonează extrem de aferat, solicitându-mă ca expert într-un proces pe care intenționează să-l intenteze unui vecin, suspectandu-l pe acesta de otrăvirea fânului pe care îl administra iepurilor săi. În 3-4 zile i-au murit toţi iepurii. I-am explicat amicului meu că este vorba de o boală nouă, apărută recent şi nu de otrăvire. Oricum, ceea ce i s-a întamplat lui era nimic faţă de pagubele imense suportate atunci de exploataţiile avicole (ex. Avicola Suceava,
cu cca. 300.000 de exemplare din rasa Supercuni ), iar decimarea micilor crescătorii a descurajat pe împătimiții crescători de iepuri de atunci.
În prezent există o mare diversitate de produse biologice necesare prevenirii bolii hemoragice.
Patognomic, în boala hemoragică virală este diateza hemoragică generalizată întalnită la nivelul organelor interne (aparat respirator, ficat, rinichi, inimă ).
Vaccinarea puilor de iepure pentru boala virală trebuie efectuată la vârsta de 60 de zile, însă este necesar să avem în vedere unele aspecte. Daca părinţii nu au fost vaccinaţi (lucru nedorit), puii trebuie vaccinaţi timpuriu, chiar din momentele împlinirii vârstei de 30 de zile. În cazul în care părinţii puilor au fost vaccinaţi înainte sau în primele 6 zile după împerechere, vaccinarea puietului sub 60 de zile poate compromite nivelul imunitatii vaccinale, organismul micuţilor aflându-se sub influena imunităţii pasive maternale. În toate situaţiile, rapelul la vaccinare se va face după 2-3 luni, iar iepurii destinaţi materialului de prăsilă se revaccinează la fiecare 6 luni.
Mixomatoza,o alta boală calamitară pentru exploataţiile de iepuri , este prezentă în special în ţinuturile calde, umede, cu incidenţă crescută a insectelor hematofage (ţânţarii), vectorii bolii. Boala poate fi recunoscută dupa formele specifice de manifestare: nodulară-edeme auriculare, mixoame cutanate, tumori anogenitale; cutanată - mixoame rozii pe pielea spatelui; respiratorie-rinită muco-purulentă, leziuni oculo-palpebrale.
Protocolul de vaccinare este identic cu cel folosit în boala hemoragică. Vaccinarea la iepuri în vârstă de 2 luni, cu rapel după 2-3 luni, iar pentru consolidarea imunităţii, vaccinarea din 6 în 6 luni a iepurilor destinaţi prăsilei.
Compania ROMVAC SA recomandă folosirea produsului biologic Mixohemovirovac, cu două componente, atât pentru mixomatoza cât şi pentru boala hemoragică.
Indiferent de vaccinurile folosite, trebuie să fim atenţi ca să nu supraîncărcăm sistemul imunitar . Consider necesar să existe o perioadă de minim 21 de zile între vaccinări.
Succint, amintesc despre Pasteureloză, o boală de această dată bacterială, cu evoluţie supraacută, acută sau cronică. Evoluţia supraacută şi acută se manifestă printr-o septicemie hemoragică, favorizată în general de stările puternice de stres. Evolutia cronică se manifestă prin torticolis sau abcese la nivelul zonei dorsale şi la nivelul pielii mameloanelor. Cu mulţi ani în urmă m-am confruntat cu un abces pasteurelic localizat subcutant, în zona articulaţiei scapulo-humerale. Am incizat abcesul de mai multe ori, însă recidiva matematic la fiecare trei săptămâni. Toată medicaţia, antibioticele, chimioterapicele întrebuinţate au fost ineficiente. Pronosticul a fost fatal.
Vaccinarea antipasteurelică se practică mai rar şi o recomand numai în crescătoriile cu Pasteurella multocida confirmată de laboaratoarele sanitare veterinare. Întrucât Pasteureloza este indusă de factorii stresanţi, este bine ca înainte de vaccinare să efectuăm un tratament antistres, administrand 3 zile un antibiotic, iar după 2-3 zile în apa de băut un complex vitaminic cu aminoacizi.
Cele mai frecvente tulburări la iepurii tineri pana la varsta de 4 luni sunt infecţiile gastrointestinale. Cităm dintre ele : enterita mucoidă, dizenteria enzootică, dizenteria acută şi colienterotoxiemia.
Pentru mine o adevarată “ Moby Dyck” pe care o urmăresc cu multă perseverenţă la iepurii în crestere este infecţia gastrointestinală, coccidioza, diareea produsă de coccidii. Cele mai patogene pentru specia noastră de referinţă sunt Eimeria intestinalis, Eimeria leporis, Eimeria piriformis,etc. Paraziţii trăiesc şi se înmulţesc în mucoasa intestinului subţire . Coccidioza, fiind prezentă în numeroase lucrări de specialitate, mă voi referi numai la momentul când puii aflaţi la mamă încep să consume furaje sau la tineretul recent înţărcat. Observăm o deplasare a puilor tot mai frecventă la vasul cu apă, pofta de mâncare scade, devin trişti, apatici. După o perioadă scurtă, de 2-3 zile, aproape că nu se mai dezlipesc de lânga vasul cu apă. Diareea are aspect lichid, coafează regiunea anusului, coapsele, lăbuţele de la membrele posterioare. Perii de la comisurile bucale sunt umezi. Slăbesc mult, abdomenul este balonat, părul îsi pierde luciul, ochii se adâncesc în orbite. Devin imobili, cifozaţi şi în scurt timp survine moartea.
Motiv pentru care încep chiar de la vârsta de o lună să administrez soluţii antiparazitare de tipul : coccistop, coccicox, coccicol plus Esb3 ş.a.m.d., respectand instrucţiunile prospectelor.
Soluţia o administrez timp de 5 zile. La sfârşitul curei, continui tratamentul cu încă 2 zile, folosind un polivitaminizant hidrosolubil, recuperator, cu acţiune stimulatorie asupra florei bacteriene intestinale. Efectuez tratamentul din 3 in 3 saptamani, până ce iepurii ajung la vârsta de 4 luni, acţiune care îmi asigură un control permanent asupra coccidiozei.
Dr. MIRCEA BILIUS
Preşedintele Fil. AGMVR Suceava

Articol publicat în “Jurnalul medical veterinar nr. 73” –dr.Bilius Mircea –acţiunile profilactice în principalele boli ale iepurilor de casă



Albumul selectat nu contine nici o poza.







Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou. Mesajul a fost trimis.